Casa memoriala "Cezar Petrescu" - construita in stil romanesc, unde prozatorul a creat cea mai mare parte din opera sa, evoca viata si activitatea acestuia (1892 - 1961). Muzeul Memorial Cezar Petrescu – Sectie a Muzeului Judetean de Istorie, la 17 decembrie 1967 . Interiorul pastreaza nestirbit vechiul stil : mobilier rustic, scoarte vechi, ceramica romaneasca, statui si tablouri, peste 10000 de volume si reviste, toate donate de urmasii lui Cezar Petrescu, dezvaluie la acest mare scriitor si publicist, doua trasaturi majore, pretuirea artei populare si marea pasiune pentru carte. O mare parte din scrierile sale se adreseaza copiilor, fiind traduse in 22 de limbi, scriitorul insusi traducand literatura di franceza si rusa.
Se afla nu departe de fostul tunel al caii ferate, la vest de sosea (B-dul. Libertatii), pe strada Tudor Vladimirescu nr. 1, colt cu Strada Cezar Petrescu.In ea functioneaza un muzeu care prezinta viata si opera scriitorului.
Cezar Petrescu s-a nascut la 1 decembrie 1892 in satul Hodora (com. Cotnari). Debutul sau publicistic il face in revista "Flacara" a lui N.D.Cocea, in anul 1912, si timp de 40 de ani activeaza in gazetarie.A colaborat la ziarele "Adevarul" si "Dimineata", a infiintat revistele "Hiena"(1919) si "Gandirea"(1921), a fost director la ziarul "Bucovina" din Cernauti (1919).Cezar Petrescu s-a remarcat ca ziarist, nuvelist si romancier.
A fost membru al Academiei Romane incepand din 1955 si a primit mai multe distinctii:Premiul de stat, Ordinul muncii cl.I si altele. Primul sau volum, "Scrisorile unui razes" (1922) a fost premiat de Academia Romana si de Societatea Scriitorilor cu "Marele premiu pentru proza" (1923). Opera sa cuprinde 57 volume, majoritatea romane.
Prozator realist, Cezar Petrescu si-a propus sa prezinte prin romanele sale o cronica a secolului al XX-lea, in maniera balzaciana. In aceasta cronica se disting sase cicluri, fiecare cuprinzand romane inrudite prin tematica lor.Ciclul I, "Rodul pamantului", este dedicat vietii taranilor si cuprinde trei volume de nuvele si 1907, trei romane ale rascoalei taranesti, in care se regasesc multe date autobiografice.
Din ciclul al II-lea intitulat "Razboi si pace" fac parte romanul "Intunecare"- lucrare premiata in 1931 cu Marele premiu national pentru literatura "Heliade Radulescu"- Adapostul Sobolia, Tapirul, Comoara regelui Dromichet, Aurul Negru si Vadim, ultimul sau roman care urma sa se inchie cu un capitol intitulat "Inseninare".
Simtind nevoia unui loc de creatie retras, Cezar Petrescu a cumparat de la avocatul Nobilescu casa din Busteni, pe care a locuit-o in fiecare vara pana in 1960. Dupa moartea sa, survenita la 9 martie 1961 in urma unui atac de cord, casa a ramas familiei, care a cedat-o statului si a devenit muzeu. Casa este construita in stil Brancovenesc si cuprinde trei niveluri, din care se viziteaza numai parterul si etajul. In arhitectura ei, la parter se remarca prispele cu balustrade si coloane de lemn sculptat.
Intrarea in muzeu se face prin fatada de est. Patrundem intr-un vestibul, unde in partea stanga se afla statuia lui Horia, semnata de O. Han. Langa ea dintr-un text apartinand lui Demostene Botez referitor la casa memoriala retinem partea de incheiere:"Intrati! Veti gasi prezenta unui om care v-a iubit...care a iubit pe toti oamenii".
In hol mobilierul este format din fotolii, canapele, masute, iar pe pereti sunt tablouri in acuarela. Ne atrag atentia statuile lui Closca si Crisan realizate tot de O. Han, daruite scriitorului. De o parte si de alta a holului se gasesc, simetric, cate doua camere, care in timpul vietii scriitorului aveau destinatii diferite: dormitorul mamei si cel al sotiei, in dreapta, sufrageria si biroul de primire, in stanga.
In incaperile din dreapta sut expuse fotografii de familie, caietul de elev, file din jurnalul personal, volume cu dedicatiile primite, lucrari, tiparite si manuscrise privind cele sase cicluri amintite.
Camerele din stanga-sufrageria si biroul de primire-sunt mobilate corespunzator: masa si scaune, bibliotece-studiou, rafturi cu ceramica, vaze servicii de masa si de cafea, tablouri, etc.
Incaperile de la etaj sunt amenajate ca in ultimul an al vietii lui Cezar Petrescu. In camera de lucru sunt biroul cu doua corpuri, pe care se afla o mapa cu un manuscris, tocuri, creioane,etc., un dulap, o etajera, o masuta cu serviciu de cafea, servieta, batista si palaria scriitorului. In camera alaturata - cabinetul de presa.
Biblioteca se afla in prelungirea holului, de care este despartita printr-o usa de fier forjat. Cele doua randuri de dulapuri cu carti ocupa doi pereti mari. Din aceasta camere se intra intr-o veranda ingusta si lunga, cu vedere spre valea Prahovei, in care se afla un birou mic din lemn de brad, o masuta, fotolii de pai, tablouri, etc. Tot la etaj era si dormitorul scriitorului. (sursa www.infotravelromania.ro/busteni.html )